1001arte.ro

Tragicul destin al articolelor publicate online pare a fi acela de a fi abandonate după primele două paragrafe de majoritatea cititorilor. Conform studiilor, peste 80% dintre temerarii atraşi în primă fază de titlu, link sau recomandări îl vor părăsi pe rând în favoarea reverificării emailului, a contului de twitter, facebook, etc.

Primul care sare din barcă este cititorul care are convingeri clare în privinţa temei anunţate de titlu sau chapeau. De obicei acesta este cel care, imediat ce începe al doilea paragraf simte într-o străfulgerare mistică încotro se îndreaptă lucrurile, aşa că se vede silit să ia poziţie plonjând în subsolul comentariilor. Va da note, va explica eventual care e rostul cutărui şi cutărui lucru pe pământ. Va da refresh apoi din două în două minute pentru a surprinde un eventual răspuns, ca apoi să îşi întărească afirmaţia şi să se retragă glorios într-un ultim comentariu în care îşi trimite adversarii imaginari să ardă în focul gheenei.

De aceea i-am dedicat un paragraf aşa frumos şi bine aşezat în pagină.Acum, că suntem singuri, putem discuta liniştiţi, cel puţin timp de încă un alineat după care ne vor părăsi şi alţii. Ochii lor fug deja spre bara din dreapta ecranului spre a estima lungimea articolului, cei mai neliniştiţi învârt deja rotiţa mouse-ului. Poate am fi putut spune lucrurile astea în mai puţine cuvinte. Şi trebuie să le dăm dreptate. La urma urmei, dacă autorii articolelor au deja o concluzie, de ce nu încep cu ea?

Să încercăm să fim concişi. Exerciţiul cititului unui roman presupune recrearea mentală creativă a unor imagini, personaje, întâmplări. În momentul ales de cititor, în modul ales de cititor şi, mai ales, în singurătate (una din caracteristicile acestei nobile activităţi este faptul că mimează un act antisocial, un individ care citeşte se autoizolează temporar de cei din jur). În cazul ecranizărilor sare în ochi amputarea imaginaţiei ce fusese activă atunci când am citit cartea, materializarea poveştii pe care o ştiam într-o durată şi în nişte detalii pe care nu le recunoaştem, nu le iubim, nu ne amuză, nu sunt ale noastre.

În mod analog, obişnuinţa de a citi online ar putea fi comparată cu încercarea de a citi într-o piaţetă publică, între cunoscuţi care îşi (îţi) vorbesc încontinuu (unii dintre ei cu tine sau despre tine), desenează, fac jonglerii nemaivăzute, spun bancuri, se hlizesc la poze amuzante sau deocheate, relatează cu groază tragedii abia întâmplate sau iminente, te cheamă la luptă împotriva nedreptăţilor planetei. Internetul este, din acest punct de vedere, un mediu total neprielnic acestui tip de lectură, fie că o numim clasică, autentică sau slowreading.

Dar nu doar cantitatea de text ce ne bombardează în rafale bine calibrate şi ţintite (ştiri, bloguri, emailuri) este diferită pe Internet. Mulţi autori adoptă stiluri online, îşi simplifică şi scurtează textele, îşi orientează strategic discursul într-o adevărată vânătoare de taguri, abandonând astfel exprimări originale sau neuzuale, care nu sunt pe placul roboţeilor google. Aceleaşi stiluri impun, în cazul folosirii reclamelor contextuale, transformarea compoziţiei într-un exerciţiu cu elemente impuse: într-un asemenea caz, în loc de antrenorul Stelei, se va vorbi întotdeauna despre cel de pe banca Stelei, unde cuvântul bancă e un link albastru ce îţi enumeră avantajele accesării unui credit.

Sunt multe argumente în favoarea lecturii pe hârtie. Şi mult  mai multe împotriva celei online (proliferate în urma  profeţiilor ce anunţau iminenta dispariţie a cărţilor): lipsa experienţei tactile, emoţii reduse, dezagregarea atenţiei sau, preferatul meu, asocierea lecturii online cu munca. Asta fiindcă nimeni nu poate nega utilitatea funcţiilor de căutare şi decupare a datelor aplicabile textului electronic în momentul în care lectura este subordonată unei activităţi (cercetare, documentare, analiză) şi nu plăcerii literare.

Citind online ne deprindem să scanăm texte şi să culegem din ele informaţii, statistici, glumiţe oricând folositoare, pasaje scoase din context conform unui criteriu de căutare prestabilit. Ceea ce voiam să amintesc aici, cu voce scăzută, în liniştea acestui ultim paragraf, este că dacă avem o opinie de apărat cu ajutorul unor argumente astfel obţinute, aproape orice text scanat, periat şi scuturat în acest mod ne va da dreptate, ceea ce rareori reprezintă o sursă de insatisfacţie personală.

foto: Will Barnett SWING AT DUSK, n.d. Lithograph (edition unknown),

sursa: blog.seattlepi.com