Dacă Mario Bellatin, scriitor mexican născut în 1960, a studiat într-adevăr teologia la Peru, aşa cum consemnează biografii săi, a făcut-o probabil pentru a cunoaşte „duşmanul” mai îndeaproape. Exagerez, desigur, dar un lucru e cert: cele două micro-romane publicate într-un singur volum la Editura Vellant, purtând titluri misterioase precum Salon de frumuseţe şi Lecţii pentru un iepure mort, explorează o zonă pe care Biserica ar indexa-o cu certitudine în zona maladivului şi a decadenţei estetizante, numai bună de evitat sau condamnat.
Bellatin m-a entuziasmat încă de la primele pagini prin siguranţa absolută cu care scrie, ceea ce e mare lucru pentru un sceptic ca mine. Acesta este, de obicei, fie un semn al impostorilor cu tupeu, fie un dar al marilor scriitori. Eu mizez pe cea de-a doua variantă. Abordarea sa voit rece, care împrumută uneori aproape până la identificare forma relatării jurnalistice, lasă la o parte orice înfloritură retorică decorativă şi reflectă, în fond, un crez estetic ce trimite spre minimalism. Fiecare propoziţie pare să joace un rol precis: nu există material de „umplutură”. Aparenta detaşare a tonului îţi dă adesea fiori pe şira spinării şi te bântuie. Departe de-a fi un inocent, Bellatin speculează tocmai retorica dezvelirii mijloacelor literare, a creării artificialului, cu un scop precis: mistificarea prin demistificare. Caracterul de happening, scos în evidenţă prin alăturarea explicită a autorului de artistul plastic Joseph Beuys, unul dintre pionierii acestei forme de manifestare artistice, a fost semnalat deja, şi pe drept cuvânt, de diferiţi comentatori ai scrierilor sale. Bellatin are o reţetă care funcţionează perfect şi ale cărei rezultate nu încetez să le admir. Stilul său fragmentar şi sincopat nu e chiar atât de revoluţionar precum susţine o parte din recenzenţi; şi nici atât de excentric-maladiv precum consideră alţii. Dar asta e cu totul irelevant. Imaginea caleidoscopică a romanelor sale e expresia unei economii scriitoriceşti bine gândite şi bine aplicate.
Concluzie: două romane sau „scrieri” de mare forţă, care se pretează, cred, la câteva recitiri. Aştept cu nerăbdare şi traducerea celorlalte scrieri ale sale. Recomandare clară. Cititorii, dar mai ales scriitorii ar avea multe, foarte multe de primit de la el.
P.S. Începând de joi, 16 septembrie, Editura Vellant pune la bătaie cinci exemplare ale cărţii. Anunţăm concursul şi tema pe site.
